Sighișoara (în dialectul săsesc Schäsbrich, în germană Schäßburg, în maghiară Segesvár, în latină Saxoburgum / Castrum Sex) este un municipiu în județul Mureș, Transilvania, România.
Cetatea Sighișoarei este cea mai bine păstrată cetate orășenească din Transilvania şi totodată cea mai mare cetate medievală din Europa locuită fără întrerupere, înregistrată în patrimoniul UNESCO.

Sighişoara este situată într-o zonă colinară a Podişului Târnavelor, la poalele dealurilor Gării în partea de nord, Stejăriş în partea de est, Dealul de Mijloc în partea de sud, Brădet în partea de vest şi dominat de Dealul Cetăţii, pe stânga râului Târnava Mare la confluenţa cu râul Şaeş. Oraşul se compune din vechea cetate medievală care se ridică pe Dealul Cetăţii (475 m) şi „Oraşul de Jos” care coboară şi se întinde spre N-V şi spre S-E.
In locul unde se află astăzi Sighişoara în trecut se găsea cetatea dacică Sandava, existând dovezi că aceasta datează încă din anul 100 după Hristos.


Istoria sighisoarei

Vatra Târnavei Mari a fost locuită din cele mai vechi timpuri, după cum o dovedesc numeroasele descoperiri arheologice din zonă. La 2 km de Sighișoara, pe dealul Turcului sau Wietenberg, a existat o așezare din epoca bronzului. Mai târziu, a existat o cetate dacică și un castru roman.

Istoria scrisă a Sighișoarei începe abia în anul 1280, când apare menționată într-un document cu numele Castrum Sex. Trecuse un secol de când între zona dintre Târnave și Carpați începuseră să se așeze coloniști originari din Flandra, Mosela sau Saxonia, fugiți din țara de origine și ajutați cu privilegii de regii Ungariei să se stabilească aici și să asigure paza graniței. În 1241-1242 a avut loc marea invazie tătară și distrugerile ei, urmată de o perioadă de regres. Faptul că la 1280 Sighișoara era o mică cetate și că ordinul călugărilor dominicani întemeia aici o mănăstire, arată că așezarea avea deja un rol important și, bineînțeles, fusese întemeiată înainte de 1280.


Într-un document din 1298, prin care papa Bonifaciu acorda o indulgență mănăstirii, apare pentru prima dată numele orașului, sub forma Schespurch. După acest moment, Sighișoara apare tot mai des menţionată în documente, așezarea se extinde și rolul ei crește. Este o perioadă de înflorire în care orașul capătă statut de reședință de comitat (1339), se construiește biserica „Sf. Nicolae” (1345) și apoi primește statutul de oraș, fiind menționat astfel în anul 1367– civitas Seguswar. Tot în această perioadă începe să se dezvolte și Orașul de Jos.

Câțiva ani mai târziu, în 1376, Sighişoarei îi sunt înnoite statutele meșteșugarilor breslași. Existența timpurie a breslelor (circa 19 la număr) arată măsura dezvoltării economice a Sighișoarei în Evul Mediu și traseul dezvoltării sale ulterioare. Conform documentului, în Sighișoara, Sibiu, Sebeș și Orăștie, existau bresle ale măcelarilor, brutarilor, pielarilor, tăbăcarilor, cizmarilor, fierarilor (care includeau și căldărari, rotari, săbieri, lăcătuși, făurari de ace și curelari), blănari și cojocari, mănușari, cuțitari, mantelari, funieri, țesători de lână, țesători de pânză, dogari și butnari, olari, arcari, croitori și trăistari. Un număr similar de bresle existau în acea perioadă în orașele germane Augsburg, Köln sau Strasbourg. Reprezentanții breslelor au căpătat cu timpul o importanță tot mai mare în conducerea treburilor orașului.




În 1706, sighișorenii au refuzat să-l voteze pe Rakoczy principe al Transilvaniei, iar ca pedeapsă, armatele generalului Pekri Lorincz au distrus bastionul din fața Turnului Aurarilor și o parte din zidurile vecine, în acest fel punând în genunchi sistemul defensiv al cetății. Din acel moment, importanța strategică a Sighișoarei, ca punct fortificat, a început să decadă și nu a rămas decât o amintire. De atunci, istoria orașului este dominată mai ales de calamități și lupte: în 1709 epidemia de ciumă a secerat peste o cincime din locuitori, adică circa 4.000 de suflete; în 1736 și 1788 au avut loc grave incendii, cel din urmă distrugând o treime din oraș; în 1771 a avut o inundație catastrofală care a afectat Orașul de Jos; în 1784 răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan cuprindea și iobăgimea din zona Sighișoarei.

Revoluția de la 1848 a atins din plin Sighişoara. În 1849, trupele generalului Bem au asediat cetatea, dar au fost învinse de ruşi de generalul şi prinţul rus Skariatin. Acesta a şi căzut în lupta de la Sighişoara, cum s-a întâmplat şi cu faimosul poet maghiar Petőfi Sándor. După Revoluţie, istoria Sighișoarei intră într-o perioadă de acalmie politică și modernizare economică. Vechea cetate și-a pierdut definitiv utilitatea strategică, rămânând doar un muzeu. Multe dintre zidurile sale și părți din turnurile ei au fost dărâmate, pentru a obține piatra necesară unor construcții publice. Privilegiile saşilor fiind desființate, orașul a fost în bună parte colonizat cu secui.


Foștii iobagi au fost împroprietăriți, iar practicarea comerțului și a meseriilor a fost liberalizată. În acest context, breslele de meșteșugari, altădată fundamentul societății sighișorene, au decăzut treptat, fiind private de autoritatea politică și monopolul asupra producției de odinioară. În locul lor a apărut mica industrie, amplasată în Orașul de Jos. Mici fabrici - cu precădere textile și alimentare – au înlocuit vechile manufacturi. În 1884 breslele rămase au fost transformate în așa-numitele ”corporații industriale”, acestea fiind complet desființate în 1940.

În perioada interbelică, Sighișoara a fost sediul județului Târnava Mare, în mare, identic cu fostul comitat. Orașul s-a dezvoltat continuu, populația a crescut vertiginos, iar în anii 1940 românii deveniseră majoritari.
După război, Orașul de Jos a cunoscut o dezvoltare edilitară importantă, fiind construite noi cartiere muncitorești. Cetatea a rămas neatinsă, fiind și azi cea mai mare cetate medievală din Europa locuită fără întrerupere. La 17 februarie Sighişoara 1968 a fost declarată municipiu.


Stema municipiului

Stema oficială a municipiului Sighişoara a fost adoptata de Guvern prin Hotărârea nr. 727/2011. În poarta cetăţii se află un leu rampant, poziţionat spre dreapta, încoronat şi limbat, ţinând în labe o spadă, totul de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu 5 turnuri crenelate.
Cetatea reprezintă oraşul-cetate care în Evul Mediu a fost un important centru economic, cultural, militar şi religios. Cetatea Sighişoara este înscrisă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, fiind cea mai bine păstrată cetate medievală locuită, astfel încât asigură şi în prezent faima localităţii în ţară şi în lume.
Leul de aur, rampant, purtător de spadă, încoronat şi limbat, semnifică statutul juridic pe care l-a avut în trecut municipiul, care îi conferea dreptul de a pronunţa pedeapsa capitală jus gladii -, precum şi remarcabila sa capacitate de apărare. Leul simbolizează puterea, frumuseţea, generozitatea, iar astăzi semnifică forţa de renaştere şi de înflorire a localităţii.
Coroana murală cu 5 turnuri crenelate încadrează localitatea în categoria municipiilor.

www.000webhost.com